Obiective religioase

Biserica cu Lună

Hram "Adormirea Maicii Domnului"

 Istoric

1743 - românii ortodocşi înfiinţează prima comunitate bisericească ortodoxă din Oradea şi îşi amenajează o capelă în casa lui Mihai Kristoff (acesta era un avocat macedo-român cunoscut în acea vreme) de pe strada Peţa. Până la această dată singura biserică ortodoxă era cea din Velenţa, care era departe şi în perioadele ploioase era inaccesibilă din această parte a oraşului.

1754, 1760, 1773 - credincioşii ortodocşi (români, sârbi şi macedoneni) fac demersuri şi petiţii la comisia imperială pentru aprobarea construirii unei biserici ortodoxe în oraş. De fiecare dată au fost refuzaţi.

1781 - împăratul Iosif al II-lea dă edictul de toleranţă prin care le permite românilor să îşi manifeste liber cultul ortodox.

1782, 1783 - credincioşii orădeni întocmesc alte petiţii pentru aprobarea construcţiei unei biserici ortodoxe.

1784 - avocaţii Mihai Püspöki şi Mihai Kristoff primesc aprobarea construcţie bisericii direct de la împăratul din Viena.

1784 (9 noiembrie) - episcopul de la Arad, Petru Petrovici a pus piatra de temelie a Bisericii cu Lună însoţit de un mare sobor de preoţi şi credincioşi.

1784 - 1790 s-a constituit biserica după planurile arhitectului vienez Iacob Ederpe locul donat de Samuilă Horvat.

1786 - se prăbuşeşte bolta şi moare un zidar şi alţi 6 sunt răniţi.

1970 - negustorii macedoneni George Costa şi Dimitrie Vasu donează sfânta masă pentru altar realizată din marmură albă.

1790 (17 noiembrie) - se oficiază prima slujbă în Biserica cu Lună.

1792 - se montează primul clopot (existent şi azi) şi alte trei care vor fi topite în Primul Război Mondial de armata austro-ungară.

1793 - se instalează orologiul cu ceas şi lună construit de Georg Rueppe, un vestit ceasornicar vienez.

1816 - s-a început pictura cu meşterii Alexandru şi Arsenie Teodorovici din Novisad. Au contribuit la pictură şi pictorii Pavel Ghiucovici, Iacob Gölsz şi Paul Murgu. Din pictura iniţială se păstrează doar icoanele de pe iconostas, scaunul episcopal, amvon şi cele două strane. Se mai păstrează pe arcul de boltă, deasupra iconostasului chipul lui Horea (ca omagiu în cinstea revoluţiei lui, care a început odată cu construirea bisericii).

1832 (11 mai) - s-a sfinţit (târnosit) Biserica cu Lună de către episcopul Maxim Manuilovici de la Vârşeţ.

1836 (iunie) - biserica a fost salvată de un grozav incendiu ce a mistuit aproape toată partea de oraş (pe partea stângă a Crişului). Legenda spune că după acel incendiu au fost văzuţi trei porumbei albi zburând în jurul turnului bisericii. După această întâmplare s-a înlocuit acoperişul de şindrilă cu tablă.

1919 (20 aprilie) - când oraşul a fost eliberat, armata română a fost primită cu pâine şi sare în faţa Bisericii cu Lună de către viitorul episcop Roman Ciorogariu.

1973 - 1979 s-a refăcut pictura de către pictorul bucureştean Eremia Profeta.

1983 - 1984 sculptorul Ştefan Ioan Gajo şi alţi colaboratori au realizat cele trei candelabre.

Descriere

            Dimensiuni exterioare 37,8 m lungime, 16,6 m lăţime, 19 m înălţime şi 55 m înălţimea turnului.

        Stilul arhitectural este baroc cu elemente de neoclasic. Construcţia este de tip navă cu abside şi respectă canoanele arhitecturii bizantine având:

•          altar
•          naos
•          pronaos
•          pridvor

Altarul are pereţi dubli între care se află un coridor lat de 0,95 m şi înalt de 4,73 m. Biserica are o singură boltă ce se sprijină pe trei perechi de pilaştri, turnul se sprijină şi el pe patru pilaştri.

Iconostasul este tot în stil baroc târziu având patru registre, este poleit în mare măsură cu foiţă de aur şi cuprinde 45 de icoane.

Biserica cu Lună are în colecţie numeroase cărţi liturgice vechi începând cu Testamentul cel nou de la Bălgrad, din 1648 şi alte obiecte liturgice printre care un baldachin din 1867 cu autograf de la mitropolitul Sfânt Andrei Şaguna.

În cripta catedralei îşi dorm somnul de veci cei doi ctitori Mihai Püspöki şi Mihai Kristoff şi trei dintre episcopii Oradiei: Roman Ciorogariu, Nicolae Popovici şi Vasile Coman.

              Biserica cu Lună a avut rol de catedrală episcopală din 1790 până în 2005. Până la începutul secolului XX în această biserică s-a slujit în limbile: română, sârbă şi greacă.

Imagini din interiorul bisericii

Detalii de pe pereţii bisericii

Imagine de sus cu interiorul bisericii

Scaunul arhieresc 

Mecanismul ceasului Bisericii cu Lună

Clopotele bisericii

Catedrala greco-catolică din Oradea

Hram "Sfântul ierarh Nicolae"

Istoric

1744 - se constituie o capelă pentru românii uniţi cu Roma de către vicarul Pál Forgács, care îşi donează casa pentru aceasta.

1776 - 1777 Maria Tereza a dispus înfiinţarea la Oradea a unei episcopii greco-catolice, recunoscută de Papa în iunie 1777. Primul episcop a fost Moise Dragoş.

1800 - începe construcţia bisericii Sfântul Nicolae pe locul fostei capele sub îndrumarea episcopului unit Ignatie Darabant. Lucrările au durat până în 1810.

1836 - biserica era deja terminată şi înzestrată cu toate cele necesare şi a fost sfinţită de episcopul Samuil Vulcan.

1836 (iunie) - în acel groaznic incendiu care a pustiit jumătate din Oradea a ars acoperişul şi turla Bisericii. Temperatura a fost aşa de mare încât s-au topit clopotele. Episcopul Samuil Vulcan a fost aşa de zdruncinat sufleteşte încât nu şi-a revenit şi a murit cu această durere în suflet, în 1839.

Până în 1870 edificiul a fost refăcut şi restaurat de episcopii Vasile Erdeli şi Iosif Pop-Sălăjanul.

1892 - episcopul Mihai Pavel angajează pe renumitul pictor Szirmai din Budapesta pentru înfrumuseţarea bisericii.

1907 - un vânt neobişnuit de puternic a înclinat crucea aurită din vârful turlei. Cu prilejul lucrărilor de reparaţie clopotniţa ia foc şi distruge tot scheletul de lemn al turlei. Ca urmare episcopul Demetriu Radu îl angajează pe arhitectul Giovannii Quai care în anii 1910-1912 restaurează turla în forma de azi. Tot el proiectează şi execută sfântul prestol (sfânta masă) şi proscomidiarul, iar apoi în 1924 cafasul corului cu o capacitate de 200 de persoane sub îndrumarea episcopului Valeriu Traian Frenţiu.

1948-2005 au slujit în ea şi ortodocşii, perioadă în care s-au efectuat mai multe reparaţii prin purtarea de grijă a episcopilor ortodocşi Valerian Zaharia, Vasile Coman şi Ioan Mihălţan.

Descriere

Dimensiuni exterioare: 64 m lungime, 22 m lăţime, 60 m înălţimea în vârful crucii de pe turlă.

Construcţia e o navă cu abside şi se include în stilul baroc târziu.

Iconostasul e tot baroc şi are 41 de icoane dispuse în 6 registre, este poleit cu foiţă de aur. Stranele arhiereşti şi cantorale sunt tot în stilul baroc şi sunt bogat sculptate şi pictate.

Biserica are bolţi semi-cilindrice în leagăn transversale şi un balcon pentru cor generos.

Pictura este dominată de un albastru azuriu şi se remarcă frescele: Sfânta Treime, Hristos între copii şi cuvântarea Mântuitorului de pe munte. Are influenţe baroce târzii şi clasicizante şi este specifică locaşurilor catolice apusene.

De remarcat ar fi cadoul oferit de împărăteasa Maria Tereza bisericii şi anume două elemente decorative pe care sunt pictate portretul acesteia şi a fiul său care pot fi admirate şi astăzi în interiorul bisericii.

Imagini din interiorul bisericii

Iconostasul Bisericii Sfântul Nicolae

Imaginea corului din interiorul bisericii

Scaunul arhieresc

Vitraliu înfăţişând-o pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus

Vitraliu cu scena botezului Mântuitorului 

Statuie a Fecioarei Maria din interiorul bisericii

Mănăstirea Sfintei Cruci

Mănăstirea Sfintei Cruci a luat fiinţă în anul 1992, fiind amplasată la aproximativ doi kilometri distanţă de oraşul Oradea, într-un loc unde înainte de această dată nu exista nici o aşezare. În locul sterp specific zonei, se înalţă azi, din credinţă, pentru credincioşi, o adevarată comoară a Transilvaniei - un adevărat complex monahal. În doar câţiva ani obştea mănăstirii a sporit impresionant, în prezent numărând 75 de maici vieţuitoare, în fruntea cărora se află maica stareţă, Stavrofora Mina Bădilă şi părintele duhovnic Protosinghel Atanasie Paleu, cei care veghează la respectarea bunelor rânduieli statornicite prin canoanele sfinţilor părinţi.

Maica Mina s-a născut în localitatea Deal, de lângă Sebeş - Alba. Satul natal al sfinţiei sale era situat într-o zonă greu accesibilă oamenilor, chiar şi pe jos - o localitate izolată de lume în inima codrilor ce o înconjurau protector.

Liniştea aşezării ferite de ochii oamenilor a atras, de-a lungul vremii, nenumăraţi călugări ce s-au stabilit în pustiile din jurul acesteia, aflând aici loc tihnit pentru sufletul şi rugăciunile lor.

Părintele Domeţie, părintele Mihail, părintele Varşanovie, părintele Arsenie Boca sunt doar câţiva dintre oamenii cu ales har, de care maica stareţă îşi aduce aminte cu mare drag.

Încă pe vremea când se afla în Mănăstirea Râmeţi, împreună cu mama, sora şi fratele ei, maica Mina a aflat din gura fratelui Ioan, un pustinc din partea locului, despre misiunea sa. Dar, întrucât nici prin cap nu-i trecea să părăsească Râmeţul, mare i-a fost mirarea. Fratele Ioan îi spunea la vremea aceea: "Tot stau şi mă gândesc că nu mult vei mai sta aici şi vei pleca. Undeva, departe, departe... şi Dumnezeu vrea să ajungi acolo. Aş vrea şi eu să ajung, măcar odată, să văd ce vei realiza. Pentru că vei munci foarte mult. Vei clădi biserica atât de frumoasă cum nu s-a mai aflat vreodată în locurile acelea." Maica îl "certa" susţinând sus şi tare că ea nu doreşte să plece niciodată de la Mănăstirea Râmeţ. Dar voia lui Dumnezeu a demonstrat că fratele Ioan avea dreptate şi că, într-adevăr, misiunea ei era să zidească o mănăstire.

Astfel, edificarea mănăstirii a început, din voia lui Dumnezeu, în 1992, graţie iniţiativei stareţei şi că binecuvântarea Prea Sfinţiei Sale dr. Vasile Coman, episcopul ortodox de atunci al Oradiei. Singura clădire a mănăstirii era, în acea vreme, o casă cu o vechime de aproximativ un secol, devenită mai apoi biblioteca şi muzeul mănăstirii.

În anul 1993 se aduce aici prima biserică a mănăstirii - o bisericuţă de lemn, datând de la începutul secolului al XVIII-lea, clasată astăzi între monumentele istorice. Bisericuţa de lemn a fost adusă din satul Corbeşti, judeţul Bihor, într-o stare de degradare avansată, însă s-a reuşit reconstituirea ei astfel că şi-a redobândit strălucirea de altădată.

Bisericuţa de lemn ce poartă hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfinţii Arhanghel Mihail şi Gavril" reprezintă atât un monument istoric din secolul XVII, cât şi o legătură peste timp cu tradiţia românească a locului. Mărturie a unor vremi nemiloase, când biserica ortodoxă era oprimată, bisericuţa din lemn, simbol al unei nobile rezistente, a fost aşezată pe piedestalul reprezentat de prima terasă a dealului. De aici ea priveşte azi la gloria bisericii din zid aflată la câţiva metri mai jos.

În anul 1994 s-a pus piatra de temelie a bisericii principale purtând hramul "Adormirii Maicii Domnului". Biserica "Adormirea Maicii Domnului " este unică în Transilvania datorită picturii sale exterioare. Ea face legătura spirituală cu bisericile pictate din Nordul Moldovei, obicei pierdut, nu la mult timp, după moartea marelui voievod Ştefan cel Mare. Biserica, construită în plan triconc, prezintă frescă atât interior cât şi exterior, cu pictură bizantină, culorile folosite fiind în cea mai mare parte culori naturale. Construită într-un extraordinar stil moldovenesc biserica s-a înălţat aici din multă dragoste faţă de Dumnezeu şi din truda neobosită a obştei mănăstirii dar şi din bunăvoinţa credincioşilor iubitori ai celor sfinte. Fiecare centimetru pătrat al pereţilor exteriori are câte ceva de transmis credincioşilor. Diferite momente din Vieţile Sfinţilor sunt redate în cele mai mici amănunte fiind o reală desfătare pentru ochi şi o bucurie pentru sufletul creştin.

Deşi aflată la început de drum mănăstirea are deja câteva ateliere. Astfel, aici găsim un atelier de croitorie, altul de broderie, unde se execută veşminte preoţeşti cu divese modele de broderie, şi un alt atelier de pictură, de unde ies icoane bizantine pe pânză sau lemn. Atelierul de croitorie al Mănăstirii Sfintei Cruci, având o dotare modernă, execută cele mai diverse modele de veşminte preoţeşti la preţuri foarte accesibile. Modelele de broderie, atât la veşmintele preoţeşti cât şi la praporii brodaţi, sunt inspirate din frumoasele broderii greceşti.

Imagini

Biserica din interior

Biserica din interior

Pictura exterioară a bisericii

Pictura exterioară a bisericii

Biserica de lemn

Imagine a curţii mănăstirii

Veşmând preoţesc realizat în atelierul mănăstirii

Prapor realizat în atelierul mănăstirii

Mănăstirea Buna Vestire

Mănăstirea Buna Vestire a fost clădită de către Armata Română în anul 1936, care în perioada dintre războaie a ridicat câte o biserică ortodoxă pentru românii ce locuiau în zone puternic maghiarizate.

În perioada dintre anii 1998-2007, au fost efectuate următoarele lucrări: la interior, biserica a fost retencuită şi pictată în tempera, decorată cu iconostas din lemn de tei, mobilier din lemn de stejar, policandru, parchet, încălzire centrală.

La exterior au fost executate lucrări de subzidire şi consolidare, zidurile au fost retencuite, iar întreaga biserică a fost acoperită cu tablă de aluminiu. A mai fost înzestrată, de asemenea, cu toate obiectele necesare tinerii slujbei. În curtea mănăstirii, a fost construit altarul de vară (cu o mică biserică la subsol), chilii, şi o clădire pentru asistenţă socială.

Imagini

Biserica mănăstirii

Altarul de vară

Biserica Sfântul Apostol Andrei

Biserica a fost concepută ca una ortodoxă și din punct de vedere arhitectural, cu elemente și detalii inspirate din celebrele prototipuri bizantine: Sfânta Sofia și Chora din Constantinopol. Dacă în paraclisul de la demisol se descoperă smerenia Bisericii Creștine, în biserica propriu-zisă, este evidentă slava Ortodoxiei. Exteriorul este zidit în cărămidă clincherită, special adusă din Austria, este acoperită cu tablă de cupru, are geamuri termopan din stejar stratificat, iar pe fațada „ turnului clopotniță” a fost executată o icoană în mozaic (12 mp) reprezentându-l pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, ocrotitorul României si al acestei biserici. Soclul este din piatră de Băița cu ocnițe de aerisire, protejate cu grilaj din fier forjat, folosit si la grilajele de la geamuri și la gardul de împrejmuire a spațiului verde amenajat. Scările sunt placate cu cărămidă specială. În turnul clopotniță au fost așezate trei clopote de 750, 350 și respectiv 170 de kg care sunt acționate electric. Spațiul interior respectă rânduielile canoanelor ortodoxe, pictura, în lucru, este in tehnica „al fresco” cu ornamentație bizantină, iar cupola pictată , a fost poleită cu foiță de aur pur.

Iconostasul este sculpat în marmură, cu intarsie din marmură colorată, ușile împărătești din bronz, iar icoanele pictate pe lemn de tei. Pardoseala este din granit, în două nuanțe. Policandru cu celelalte candelabre și aplice sunt din bronz, aduse din Grecia, ca de altfel toate obiectele liturgice. Din încredințarea P.S. Ioan, biserica a fost binecuvântată de către P.S. Justin Sigheteanul si P.S. Petroniu Sălăjanul în data de 30 noiembrie 2006, și are hramul „Sfinții români”.

Paraclisul se află în demisolul bisericii, construit într-un stil „catacombă” ce amintește de perioada creștinismului primar. Interiorul este zidit în cărămidă arsă, rostuită, cu arce și bolți cu spații bizantine bine definite, iar pe jos a fost pavat cu dale din pământ ars, protejate cu un strat de ulei de in. Iconostasul este zidit tot din cărămidă, cu ornamente din marmură, iar ușile împărătești, candelabrele, aplicele și balustradele sunt din fier forjat. Icoanele praznicare, cât și cele de pe iconostas sunt pictate in vechea tehnică „tempera cu ou” pe lemn de tei. Paraclisul cu hramul „Sfântul Apostol Andrei” a fost finalizat în doar 11 luni de trudă și jertfă și a fost târnosit, din încredințarea P.S. Ioan Mihălțan, de către P.S. Justin Sigheteanul și P.S. Petroniu Sălăjanul, înconjurați de un sobor de 70 de preoți și diaconi, în 30 noiembrie 2001.

Sub scările bisericii, foarte generoase (21 de trepte), s-a amenajat o sală bizantină și o trapeză pentru ședințele Consiliului Parohial, întruniri și agape creștinești. Stilul acestor spații este același cu cel al Paraclisului de la demisol. Pe langă cele amintite mai sus, în aceste încăperi își desfășoară activitatea și „grădinița duminicală” pentru preșcolarii parohiei. Mai multe educatoare binevoitoare desfășoară aici activități educativ religioase după o programă bine stabilită. Părinții își aduc copiii la „grădiniță” unde sunt primiți de către educatoare, învață rugăciuni, cântări religioase, desenează și pictează scene religioase, ascultând în același timp Sfânta Liturghie, iar la momentul potrivit în mod organizat sunt aduși în biserică pentru a fi împartășiți. Această activitate este folositoare deopotrivă copiilor cât și părinților, care își știu copii la biserică, participând mai liniștiți la Sfânta Liturghie.

Imagini

Intrare în paraclist

Imagini din interiorul paraclistului de la subsol

Camera bizantină

Biserica Sfântul Ladislau

Biserica Sfântul Ladislau din Oradea este unul din cele mai vechi edificii ecleziastice ale orașului. În biserică se găsește cel mai vechi altar din Oradea care se află în uz din 1730 până în prezent. Lucrările de construcție a bisericii, care o vreme a îndeplinit funcția de catedrală episcopală, au început în jurul anului 1720 și au fost finalizate în 1741.

În prima fază era compusă dintr-o sigură navă și o absidă semicirculară. Sfințirea bisericii a fost oficiată de episcopul Paul Forgách în anul 1756. Turnul, după o încercare eșuată a episcopului Csáky Miklós din 1738, a fost ridicat abia în anul 1800.



Tabloul de deasupra altarului principal îl reprezintă pe Sfântul Ladislau întinzând cheile orașului episcopului de Oradea. Frescele de pe boltă, pictate în anul 1908 de Gyula Turz, prezintă diferite scene din viața regelui Ladislau: cum face să izvorească apă din stâncă, cum supraveghează construcția primei catedrale din Oradea.

Imagini

Exteriorul bisericii

Icoană din interiorul bisericii

Altarul bisericii