Restaurantul Oradea - actualul restaurant 

Butoiul de Aur

Restaurantul Oradea - o clădire cu o istorie plină de fast şi eleganţă, o construcţie monumentală cu un aer gotic-veneţian. În anul 1890, arhitectul Rimanoczy Kalman senior a început construcţia complexului arhitectural ce găzduieşte astăzi restaurantul. A fost conceput sub formă de hotel - modern, dotat cu băi de cadă şi aburi.

Hotelul a fost deschis publicului la data de 1 octombrie 1892 devenind unul dintre cele mai populare şi luxoase hoteluri la vremea respectivă. Realizat în stil eclectic cu elemente clasice sau neorenascentiste, hotelul cuprindea un bazin spaţios asemănător băilor romane, alte bazine acoperite cu acoperişuri sub formă de scoică, un coridor înconjurat de arcade ogivale, duşuri, o saună, băile de cadă de la primul etaj şi camere de oaspeţi comode la cel de-al doilea etaj.

Partea complexului care adăposteşte azi restaurantul a fost construită ulterior. Pentru a mări hotelul, arhitectul a achiziţionat în anul 1893 şi casa învecinată, în care funcţiona "Cafeneaua Maghiară". Aceasta a fost demolată la începului anului 1900, iar pe locul ei a fost construită noua aripă a hotelului, care cuprindea 25 de camere şi luxoasa "Cafe Royal". Stilul arhitectural abordat rămâne cel eclectic, iar decoraţiunile interioare în stil secession se păstrează şi astăzi în interiorul actualului restaurant. Noua construcţie a fost deschisă publicului la data de 15 octombrie 1900. Ulterior a fost amenajată şi o grădină de vară în faţa cafenelei.

Începând cu 1926 aici a funcţionat "Clubul Ziariştilor". Astfel, printre personalităţile vremii care au trecut pragul cafenelei, se numără: George Enescu, Bartok Bela, cântăreţii de operă Jean Atanasiu şi Nicu Apostolescu şi pianista Annie Fischer.

După moartea arhitectului Rimanoczy Kalman edificiul a intrat în posesia municipalităţii, conform testamentului acestuia.

Actualul restaurant Butoiul de Aur îşi păstrează eleganţa de la începutul secolului XX şi oferă clienţilor posiblitatea să savureze o masă gustoasă inspirată atât din bucătăria românească, cât şi cea internaţională.

Alături de preparatele culinare vă oferă o colecţie largă de vinuri din podgorii celebre, într-o atmosferă rustică. 

Imagini din interiorul restaurantului

Imagini din cartea de onoare a restaurantului

Semnătura actorului Horaţiu Mălăiele

Semnătura lui Mircea Diaconu

Vizită la Teatru de stat Oradea

Teatru de stat Oradea

Teatru de Stat Oradea este clădirea ce găzduiește cele două instituții teatrale din Oradea: Teatrul Regina Maria și Teatrul Szigligeti.

Clădirea teatrului, denumit pe atunci Teatrul Orășenesc din Oradea, a fost construit între 1899 şi 1900 de către arhitectul Rimanoczy Kalman Senior ca urmare a unei tradiții teatrale orădene datând din 1730.

Proiectul a fost întocmit de renumita firmă de arhitecți Fellner și Helmer din Viena, iar realizarea lui, care a durat doar 15 luni, din 10 iulie 1899 până în 15 octombrie 1900, s-a derulat sub asistența arhitecților orădeni Rimanóczy Kálmán, Guttmann József și Rendes Vilmos.

Primul spectacol în teatru a avut loc la 15 octombrie 1900, în limba maghiară. În 9 și 10 octombrie 1927 se inaugurează prima stagiune românească pe scena orădeană cu reprezentațiile Teatrului Național din Cluj, al cărui director era poetul și dramaturgul Victor Eftimiu. În 29 ianuarie 1928 se constituie Asociația „Vestul Românesc” cu scopul predilect de a întemeia un teatru stabil și un cotidian românesc. Sub direcția Comitetului Central al Asociației pe 18 septembrie 1928 ia ființă Teatrul Asociației Vestul Românesc, primul teatru românesc stabil din Oradea.

Din 1931, când Asociația Vestul Românesc își încheie sarcina dificilă de a patrona Teatrul de Vest, și până după 1940, Oradea nu a mai deținut un teatru românesc stabil, primind însă în mod constant turneele teatrelor din Bucureşti şi Cluj. După Diktatul de la Viena din 30 august 1940, în urma căruia nordul Transilvaniei este cedat Regatul Ungariei, pe scena teatrului orădean nu s-a mai reprezentat nimic în limba română. 

Prima piesă jucată pe 26 noiembrie 1955 sub auspiciile noului teatru a fost O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale. Ea s-a dovedit și din punctul de vedere al alegerii și din cel al montării o reușită. Publicul a salutat cu o deosebită încântare premiera care inaugura o nouă etapă, de data aceasta mai fermă, a teatrului românesc orădean. 

Teatrul Regina Maria își face un titlu de onoare din faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie și Alexandru Colpacci. Totodată, Trupa „Iosif Vulcan” a avut privilegiul, în special în ultimele stagiuni, de a colabora cu nume celebre ale teatrului românesc: Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga și mulți alții. Sala este dispusă pe 3 nivele, oferind inițial până la 1.000 de locuri, din care 578 pe scaune. Intrarea, foarte impresionantă, este încadrată de statuile zeiței Comediei, respectiv a Tragediei. Aspectul exterior îmbină armonios stilul neoclasic dominant în ansamblul fațadei, cu elemente neorenascentiste și neobaroce, în timp ce finisajele și ornamentațiile interioare se impun printr-un accentuat ton rococo.

Edificiul este structurat pe trei niveluri: sală, loji, balcon. În proiectarea sălii de spectacole s-a avut în vedere realizarea unei acustici perfecte. Este dotată și cu o fosă pentru orchestră. Aceste caracteristici transformă locația într-un spațiu ideal pentru montarea spectacolelor de teatru, a celor de operă și a concertelor. Sala are în prezent o capacitate totală de 670 de locuri.

Imagini

Imagine din interiorul teatrului

Teatru de stat Oradea

Sala teatrului de stat Oradea

Vizită la Catedrala Sfântul Nicolae - programul de informare în cadrul Clubul Ghizilor Oradea

Catedrala greco-catolică din Oradea

Hram "Sfântul ierarh Nicolae"

Istoric

1744 - se constituie o capelă pentru românii uniţi cu Roma de către vicarul Pál Forgács, care îşi donează casa pentru aceasta.

1776 - 1777 Maria Tereza a dispus înfiinţarea la Oradea a unei episcopii greco-catolice, recunoscută de Papa în iunie 1777. Primul episcop a fost Moise Dragoş.

1800 - începe construcţia bisericii Sfântul Nicolae pe locul fostei capele sub îndrumarea episcopului unit Ignatie Darabant. Lucrările au durat până în 1810.

1836 - biserica era deja terminată şi înzestrată cu toate cele necesare şi a fost sfinţită de episcopul Samuil Vulcan.

1836 (iunie) - în acel groaznic incendiu care a pustiit jumătate din Oradea a ars acoperişul şi turla Bisericii. Temperatura a fost aşa de mare încât s-au topit clopotele. Episcopul Samuil Vulcan a fost aşa de zdruncinat sufleteşte încât nu şi-a revenit şi a murit cu această durere în suflet, în 1839.

Până în 1870 edificiul a fost refăcut şi restaurat de episcopii Vasile Erdeli şi Iosif Pop-Sălăjanul.

1892 - episcopul Mihai Pavel angajează pe renumitul pictor Szirmai din Budapesta pentru înfrumuseţarea bisericii.

1907 - un vânt neobişnuit de puternic a înclinat crucea aurită din vârful turlei. Cu prilejul lucrărilor de reparaţie clopotniţa ia foc şi distruge tot scheletul de lemn al turlei. Ca urmare episcopul Demetriu Radu îl angajează pe arhitectul Giovannii Quai care în anii 1910-1912 restaurează turla în forma de azi. Tot el proiectează şi execută sfântul prestol (sfânta masă) şi proscomidiarul, iar apoi în 1924 cafasul corului cu o capacitate de 200 de persoane sub îndrumarea episcopului Valeriu Traian Frenţiu.

1948-2005 au slujit în ea şi ortodocşii, perioadă în care s-au efectuat mai multe reparaţii prin purtarea de grijă a episcopilor ortodocşi Valerian Zaharia, Vasile Coman şi Ioan Mihălţan.

Descriere

Dimensiuni exterioare: 64 m lungime, 22 m lăţime, 60 m înălţimea în vârful crucii de pe turlă.

Construcţia e o navă cu abside şi se include în stilul baroc târziu.

Iconostasul e tot baroc şi are 41 de icoane dispuse în 6 registre, este poleit cu foiţă de aur. Stranele arhiereşti şi cantorale sunt tot în stilul baroc şi sunt bogat sculptate şi pictate.

Biserica are bolţi semi-cilindrice în leagăn transversale şi un balcon pentru cor generos.

Pictura este dominată de un albastru azuriu şi se remarcă frescele: Sfânta Treime, Hristos între copii şi cuvântarea Mântuitorului de pe munte. Are influenţe baroce târzii şi clasicizante şi este specifică locaşurilor catolice apusene.

De remarcat ar fi cadoul oferit de împărăteasa Maria Tereza bisericii şi anume două elemente decorative pe care sunt pictate portretul acesteia şi a fiul său care pot fi admirate şi astăzi în interiorul bisericii.

Vizită la Biserica cu Lună - programul de informare în cadrul Clubul Ghizilor Oradea

Biserica cu Lună

Hram "Adormirea Maicii Domnului"

Istoric

1743 - românii ortodocşi înfiinţează prima comunitate bisericească ortodoxă din Oradea şi îşi amenajează o capelă în casa lui Mihai Kristoff (acesta era un avocat macedo-român cunoscut în acea vreme) de pe strada Peţa. Până la această dată singura biserică ortodoxă era cea din Velenţa, care era departe şi în perioadele ploioase era inaccesibilă din această parte a oraşului.

1754, 1760, 1773 - credincioşii ortodocşi (români, sârbi şi macedoneni) fac demersuri şi petiţii la comisia imperială pentru aprobarea construirii unei biserici ortodoxe în oraş. De fiecare dată au fost refuzaţi.

1781 - împăratul Iosif al II-lea dă edictul de toleranţă prin care le permite românilor să îşi manifeste liber cultul ortodox.

1782, 1783 - credincioşii orădeni întocmesc alte petiţii pentru aprobarea construcţiei unei biserici ortodoxe.

1784 - avocaţii Mihai Püspöki şi Mihai Kristoff primesc aprobarea construcţie bisericii direct de la împăratul din Viena.

1784 (9 noiembrie) - episcopul de la Arad, Petru Petrovici a pus piatra de temelie a Bisericii cu Lună însoţit de un mare sobor de preoţi şi credincioşi.

1784 - 1790 s-a constituit biserica după planurile arhitectului vienez Iacob Ederpe locul donat de Samuilă Horvat.

1786 - se prăbuşeşte bolta şi moare un zidar şi alţi 6 sunt răniţi.

1970 - negustorii macedoneni George Costa şi Dimitrie Vasu donează sfânta masă pentru altar realizată din marmură albă.

1790 (17 noiembrie) - se oficiază prima slujbă în Biserica cu Lună.

1792 - se montează primul clopot (existent şi azi) şi alte trei care vor fi topite în Primul Război Mondial de armata austro-ungară.

1793 - se instalează orologiul cu ceas şi lună construit de Georg Rueppe, un vestit ceasornicar vienez.

1816 - s-a început pictura cu meşterii Alexandru şi Arsenie Teodorovici din Novisad. Au contribuit la pictură şi pictorii Pavel Ghiucovici, Iacob Gölsz şi Paul Murgu. Din pictura iniţială se păstrează doar icoanele de pe iconostas, scaunul episcopal, amvon şi cele două strane. Se mai păstrează pe arcul de boltă, deasupra iconostasului chipul lui Horea (ca omagiu în cinstea revoluţiei lui, care a început odată cu construirea biserici).

1832 (11 mai) - s-a sfinţit (târnosit) Biserica cu Lună de către episcopul Maxim Manuilovici de la Vârşeţ.

1836 (iunie) - biserica a fost salvată de un grozav incendiu ce a mistuit aproape toată partea de oraş (pe partea stângă a Crişului). Legenda spune că după acel incendiu au fost văzuţi trei porumbei albi zburând în jurul turnului bisericii. După această întâmplare s-a înlocuit acoperişul de şindrilă cu tablă.

1919 (20 aprilie) - când oraşul a fost eliberat, armata română a fost primită cu pâine şi sare în faţa Bisericii cu Lună de către viitorul episcop Roman Ciorogariu.

1973 - 1979 s-a refăcut pictura de către pictorul bucureştean Eremia Profeta.

1983 - 1984 sculptorul Ştefan Ioan Gajo şi alţi colaboratori au realizat cele trei candelabre.

Descriere

            Dimensiuni exterioare 37,8 m lungime, 16,6 m lăţime, 19 m înălţime şi 55 m înălţimea turnului.

        Stilul arhitectural este baroc cu elemente de neoclasic. Construcţia este de tip navă cu abside şi respectă canoanele arhitecturii bizantine având:

•          altar
•          naos
•          pronaos
•          pridvor

Altarul are pereţi dubli între care se află un coridor lat de 0,95 m şi înalt de 4,73 m. Biserica are o singură boltă ce se sprijină pe trei perechi de pilaştri, turnul se sprijină şi el pe patru pilaştri.

Iconostasul este tot în stil baroc târziu având patru registre, este poleit în mare măsură cu foiţă de aur şi cuprinde 45 de icoane.

Imagine din interiorul bisericii - iconostasul

Biserica cu Lună are în colecţie numeroase cărţi liturgice vechi începând cu Testamentul cel nou de la Bălgrad, din 1648 şi alte obiecte liturgice printre care un baldachin din 1867 cu autograf de la mitropolitul Sfânt Andrei Şaguna.

În cripta catedralei îşi dorm somnul de veci cei doi ctitori Mihai Püspöki şi Mihai Kristoff şi trei dintre episcopii Oradiei: Roman Ciorogariu, Nicolae Popovici şi Vasile Coman.

Biserica cu Lună a avut rol de catedrală episcopală din 1790 până în 2005. Până la începutul secolului XX în această biserică s-a slujit în limbile: română, sârbă şi greacă.